Acasă › Ghid de management al greutății › Genele și greutatea

Genele și greutatea: ce arată cercetarea – și de ce este încurajator

Verificat de Dr. Daniel Wallerstorfer, biolog molecular și fondator al Novogenia · Actualizat: 15 octombrie 2026 · Timp de citire: 10 min

Cântarul își amintește de părinții biologici

Cu cine seamănă copiii adoptați ca greutate odată ajunși adulți – cu părinții la a căror masă au crescut sau cu părinții lor biologici? Un studiu pe 540 de adulți adoptați din Danemarca și-a propus să răspundă la această întrebare. Rezultatul a fost clar: greutatea adoptaților era strâns legată de IMC-ul părinților lor biologici, pe întreaga plajă, de la foarte slabi la foarte corpolenți. Nu exista nicio legătură cu IMC-ul părinților adoptivi (Stunkard et al., New England Journal of Medicine, 1986).

Înseamnă asta că alimentația nu contează? Dimpotrivă. Înseamnă că aceeași bucătărie are efecte diferite asupra unor oameni diferiți. Exact aici intervine un program de greutate cu analiză genetică. El nu întreabă „Câtă disciplină lipsește?”, ci „Ce plan se potrivește acestui organism?”

Aceleași calorii, rezultate diferite: ce dezvăluie gemenii

Un experiment celebru din Canada face acest lucru și mai clar. Douăsprezece perechi de gemeni identici, toți bărbați tineri, au mâncat câte 1.000 de calorii în plus pe zi, timp de 84 de zile în total. Cu alte cuvinte, toți au primit exact același surplus. Cu toate acestea, creșterea în greutate a variat foarte mult: între 4,3 și 13,3 kg. În cadrul fiecărei perechi de gemeni, însă, rezultatele au fost clar asemănătoare – pentru greutatea corporală, pentru grăsimea corporală și chiar pentru locul în care s-a depus grăsimea. Variația dintre perechi a fost de aproximativ trei ori mai mare decât cea din interiorul perechilor (Bouchard et al., New England Journal of Medicine, 1990).

Funcționează și invers. Într-o unitate spitalicească, sub supraveghere, 14 perechi de surori gemene identice cu exces ponderal sever au urmat o dietă cu foarte puține calorii timp de patru săptămâni. Cât au slăbit a variat mult de la o pereche la alta – dar cele două surori dintr-o pereche au pierdut cantități izbitor de asemănătoare de greutate și de grăsime corporală (Hainer et al., International Journal of Obesity, 2000).

Cât de mare este, așadar, ponderea genetică în ansamblu? O analiză sistematică a evaluat 88 de estimări din studii pe gemeni, cu un total de 140.525 de gemeni. Ereditatea IMC a variat între 47 și 90 %, iar în studiile pe familii între 24 și 81 % (Elks et al., Frontiers in Endocrinology, 2012). Important pentru discuțiile tale: ereditatea descrie cât din diferențele dintre oamenii unui grup se datorează genelor. Nu înseamnă că o anumită parte din greutatea unei persoane este fixată.

Ce înseamnă asta în practică: modul în care o persoană răspunde la un surplus sau la un deficit caloric ține în mare măsură de genele sale. Prin urmare, un plan standard pentru toată lumea nu li se potrivește tuturor la fel de bine. Merită ca punctul de plecare să fie ales individual.

Multe fadere mici în loc de un singur întrerupător

Dacă genele contează atât de mult, există o singură „genă a grăsimii”? Nu. Foarte multe gene contribuie la greutatea corporală, fiecare cu un efect mic – asemenea multor fadere mici de pe o masă de mixaj. Un studiu genomic amplu, cu până la 339.224 de persoane, a arătat de asemenea că sistemul nervos central joacă un rol important în susceptibilitatea genetică (Locke et al., Nature, 2015). Creierul controlează foamea, sațietatea și recompensa – și, odată cu ele, cât și ce mâncăm. Cele mai cunoscute studii despre genetica greutății sunt rezumate în Managementul greutății și genele, în ghidul nostru de nutrigenetică.

Cercetarea a înțeles deosebit de bine două dintre aceste fadere: FTO și MC4R. Ele arată cum influențează genele greutatea corporală – și de ce acesta nu este un motiv să renunți.

FTO: foame și încălzire

Regiunea FTO prezintă cea mai puternică asociere genetică cunoscută cu obezitatea. Multă vreme nu a fost clar cum funcționează. Astăzi, cercetarea cunoaște două căi:

• Calea foamei: într-un studiu din Londra, persoanele cu greutate normală care aveau două copii mai puțin favorabile ale FTO prezentau niveluri modificate ale hormonului foamei, grelina, iar apetitul lor scădea mai puțin după o masă. În scanerul cerebral, regiunile pentru foame și recompensă au reacționat diferit la imagini cu alimente (Karra et al., Journal of Clinical Investigation, 2013).
• Calea încălzirii: o variantă mai puțin favorabilă din regiunea FTO acționează ca un comutator în celulele precursoare ale țesutului adipos. În loc de celule adipoase „bej”, care eliberează energie sub formă de căldură, acestea tind să devină celule adipoase albe, care stochează energie; producția de căldură a scăzut de 5 ori. Când cercetătorii au corectat varianta în laborator, cu instrumentul de editare genetică CRISPR, în celule adipoase provenite de la o persoană purtătoare, producția de căldură și-a revenit – a crescut de 7 ori (Claussnitzer et al., New England Journal of Medicine, 2015).

Imaginează-ți celulele adipoase ca pe o casă cu o sobă și o cămară: FTO contribuie la a decide dacă se arde mai mult sau se depozitează mai mult. Și acum vestea bună: persoanele care poartă variante FTO mai puțin favorabile slăbesc prin dietă, mișcare sau medicamente la fel de mult ca toți ceilalți, iar mișcarea atenuează efectul acestor gene. Studiile din spatele acestor afirmații sunt prezentate în Managementul greutății și genele; cum influențează FTO senzația de sațietate este explicat în Povestea Genei Foamea, sațietatea și gena FTO.

MC4R: întrerupătorul sațietății din creier

MC4R este un receptor din creier care contribuie la controlul comportamentului alimentar – un fel de întrerupător al sațietății. Modificările rare și puternice arată cât de important este: dintre 500 de persoane cu obezitate severă încă din copilărie, 29 (5,8 %) purtau o mutație a MC4R. Printre altele, aveau un impuls mult crescut de a mânca (Farooqi et al., New England Journal of Medicine, 2003). Astfel de mutații sunt o chestiune medicală și își au locul într-o investigație medicală, nu într-o analiză de stil de viață.

Dar MC4R are și laturi discrete, chiar prietenoase. Variante genetice frecvente din apropierea MC4R influențează masa de grăsime și greutatea în întreaga populație, fiecare doar puțin (Loos et al., Nature Genetics, 2008). Iar unele variante protejează: dintre 61 de variante MC4R pe care cercetătorii le-au studiat la o jumătate de milion de persoane din UK Biobank, unele au întărit semnalul întrerupătorului. Purtătorii lor aveau un IMC mai scăzut și erau mai rar obezi (Lotta et al., Cell, 2019).

Ce înseamnă asta pentru munca ta: creierul este un centru de comandă al reglării greutății. Persoanele cărora li se face foame mai repede sau care se simt sătule mai târziu nu duc pur și simplu lipsă de voință. Când știi asta, discuția devine mai relaxată – iar accentul se mută pe strategii care sprijină în mod țintit foamea și sațietatea.

Stilul de viață reglează volumul

La masa de mixaj a genelor, stilul de viață stă la butonul de volum. Studii populaționale mari din SUA arată acest lucru. Cercetătorii au construit un scor genetic din 32 de variante genetice legate de IMC și l-au comparat cu obiceiurile de consum de băuturi ale peste 30.000 de femei și bărbați din trei cohorte. Rezultatul: la persoanele care beau rar băuturi îndulcite cu zahăr, predispoziția genetică a avut un efect mai slab asupra IMC decât la persoanele care le beau zilnic (Qi et al., New England Journal of Medicine, 2012).

Alimentele prăjite au arătat același tipar, varianta FTO având efectul cel mai puternic. Autorii concluzionează că un consum mai redus de alimente prăjite este deosebit de important pentru persoanele cu o predispoziție genetică (Qi et al., BMJ, 2014). Și mișcarea slăbește efectul FTO, după cum arată Genele nu sunt un destin.

Acesta este poate cel mai încurajator mesaj al geneticii greutății. Deducția logică: persoanele care iau mai ușor în greutate din motive genetice beneficiază în mod special dacă se concentrează pe pârghiile potrivite. Genele nu sunt o sentință; sunt un indicator de direcție.

Ce înseamnă asta pentru programul tău de greutate

• Înlătură vinovăția: studiile pe adoptați și pe gemeni arată de ce aceeași dietă are efecte diferite la oameni diferiți. Asta aduce ușurare și deschide discuția.
• Alege individual punctul de plecare: analiza greutății arată tendințe privind tipul de alimentație, sensibilitatea la grăsimi, foamea și sațietatea, mișcarea sau reducerea caloriilor, menținerea masei musculare, distribuția grăsimii și efectul yo-yo. Cum transformi asta într-un plan afli în Metabolismul: carbohidrați, grăsimi, proteine.
• Arată că stilul de viață este pârghia: multe băuturi îndulcite, multe alimente prăjite și puțină mișcare amplifică o predispoziție; mai puțin din toate acestea o atenuează.
• Rămâi onest: „Genele tale îți determină greutatea” exagerează ceea ce spune știința. Mai bine: „Genele tale arată de unde îți este cel mai ușor să începi.” Recomandările sunt deducții logice, nu sunt dovedite științific.
• Cunoaște limitele: obezitatea severă încă din copilărie, afecțiunile asociate sau medicamentele țin de competența medicului (Limite: când este nevoie de medic).

Dacă un plan care se potrivește genelor obține și rezultate mai bune este tema capitolului următor: Dieta bazată pe gene: ce arată studiul nostru.

Întrebări frecvente

Articole conexe: Managementul greutății și genele · Foamea, sațietatea și gena FTO · Genele nu sunt un destin

Notă: Acest ghid are caracter de informare generală pentru companii și specialiști și nu înlocuiește consultanța medicală sau juridică. Trăsăturile genetice determinate printr-o analiză genetică sunt bine documentate (fiecare genă inclusă este susținută de cel puțin trei studii independente); recomandările derivate din acestea sunt deducții logice, nu sunt dovedite științific. Reglementările se pot modifica; sub rezerva erorilor și a modificărilor.